Alimentatie si Gama Alaptare

Primele zile din viata bebelusului

Au trecut cele 9 luni si a venit momentul foarte fericit, in care, am facut cunostinta cu mica comoara care a stat bine la caldurica. In acest fel, incepe cea mai minunata etapa a vietii noastre, aceea de a fi mamica.

Primele zile dupa nasterea bebelusului sunt zile cu multe provocari si aduce multe schimbari. Schimbari sunt atat pentru dvs, pentru ca aveti un nou statut, un nou rol, acela de mamica, cat si pentru bebelusul dvs. care trebuie sa se adapteze la noile conditii. Mai mult, trebuie sa constientizati, ca din acest moment, bebe depinde 100% de dumneavoastra. Poate pare coplesitor la inceput, dar, credeti-ma ca, sunteti la inceputul celei mai frumoase perioade din viata.

Primul hop, mai metaforic vorbind, este pornirea lactatiei, dupa cateva zile de la nastere. Sunt situatii in care, alaptarea se incepe la cateva ore de la nastere, si altele, din diverse motive (gen cezariana), cand alaptarea se incepe dupa cateva zile. Cel mai recomandat si sanatos pentru bebe, este sa beneficieze de primul lapte, asa zisul colostru, care este foarte important pentru sanatatea bebelusului. Il veti identifica foarte usor, pentru ca are o consistenta mai grasa, si este semi-transparent şi cu o culoare gălbuie. Acesta este “fundatia” unui sistem imunitar puternic.

La 4-5 zile dupa nastere puteti simti o senzatie de umflare a sanilor sau angorjarea sanilor. Acesta este indicatorului de crestere a volumului de lapte. Pentru a evita acest lucru, este indicat a se pune bebelusul la san cat mai des posibil. Daca nu este posibila alaptarea si simtiti ca sanii sunt foarte grei si durerosi, apelati la ajutor pentru rezolvarea situatiei evitand astfel situatii viitoare neplacute.In cazul in care bebelusul este hranit la san si totusi aveti aceste senzatii, puteti apela si la pompa de san pentru decongestionarea sanilor.

In cazul in care bebelusul este alimentat exclusiv cu lapte matern, trebuie sa va pregatiti, sa fiti la dispozitia bebelusului, la cerere, adica din 2 in 2 ore (indiferent daca e noapte sau zi) in prima perioada. Zic in prima perioada, pentru ca, exista situatii in care, bebelusul cere lapte, pana la 4-5 luni, din 2 in 2 ore sau sunt cazuri in care, dupa 2 luni, bebelusul cere a fi hranit la 3-4 ore. Este destul de solicitant pentru mamica, dar cu siguranta veti face fata cu brio. Bineinteles, ca, daca bebelusul mananca, si scutece veti schimba destul de des.

Veti avea momente de oboseala, momente de emotii profunde, toate date de noile schimbari din viata dvs, de schimbari ale nivelurilor de estrogen si progesteron, de noile responsabilitati. Vestea buna este ca aceste senzatii de oboseala si emotii profunde, nu vor dura la nesfarsit, se vor termina la un moment dat. Depasirea acestei perioade mai usor, se face si prin discutii cu alte persoane si cu impartasirea sentimentelor traite si a situatiilor zilnice intalnite. Asadar, comunicarea sentimentelor si trairilor ajuta foarte mult. Si un plans “bun” face foarte bine. 🙂

Totusi, trebuie sa constientizati faptul ca aceste momente pot fi inspaimantatoare si ignorarea lor sau negarea lor, pot inrautati situatia si transformarea ei intr-o depresie in adevaratul sens al cuvantului. Si in aceste momente de depresie post-partum exista metode de tratatament specific, cum ar fi consiliere, terapie sau medicatie. In concluzie, este o situatie reala care poate fi rezolvata, daca se solicita ajutor.

In concluzie, aveti grija de dvs pentru a putea avea grija de bebelusul dvs. Odihniti-va cand bebelusul doarme, nu este momentul pentru eroisme, hraniti-va sanatos si regulat pentru a asigura bebelusului o hrana cat mai consistenta si sanatoasa.

Pentru o alaptare cat mai facila, va recomandam sa accesati categoria Igiena, Alimentatie si Gama alaptare, unde veti gasi o gama variata de pompe de san, sticlute, biberoane, perne pentru alaptat, etc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *